PPDA, folosit de PAS în ultimele campanii electorale

Partidul Platforma Demnitate şi Adevăr a fost folosit de PAS în ultimele campanii electorale, doar pentru a-şi promova propriile interese politice. Vicepreşedintele PPDA, Igor Munteanu, a sugerat acest lucru într-un interviu oferit postului de radio Europa Liberă, transmite stiridinmoldova.md.

„Dincolo de emoțional sau de partea emotivă ar trebui să avem și un plan de luptă, puterea unește, prin unitate putem să ne sporim forțele, dar niciodată nu trebuie să neglijăm interesele aliaților, ale partenerilor și niciodată nu trebuie să-i desconsiderăm pe cei pe care i-am folosit în alte campanii electorale”, a declarat Igor Munteanu.

În acelaşi interviu, PAS şi liderul său, Maia Sandu, sunt acuzaţi de egoism şi de faptul că manipulează opinia publică prin intermediul sondajelor de opinie.

„În acest moment un anumit partid folosește foarte mult ratingul superior și sondajele care îl avantajează, adeseori trece cu egoism nonșalant peste diferențele și sensibilitățile locale. Chiar vineri, de exemplu, în Primăria Călărași a fost votat un viceprimar fără ca Platforma DA să fie consultată și fără ca Platforma DA să fie luată în considerare având candidați și având interesele sale specifice. Or, acest lucru nu se face. Sigur că sunt multe reproșuri, unele pot fi spuse public, altele nu pot fi spuse public”, a precizat Igor Munteanu.

Share this Post!

Related post

0 Comment

Leave a Comment

Your email address will not be published.