Până la 1 iunie se instituie moratoriu asupra controlului de stat a activității agenților economici

Până la 1 iunie, se instituie moratoriu asupra controlului de stat a activității agenților economici, excepție fac cazurile controlului modului de formare a prețurilor. Decizia a fost luată de Comisia pentru Situații Excepționale în condițiile instituirii în țară a stării de urgență.

Potrivit deciziei, moratoriul nu se va aplica în cazurile controlului modului de formare și aplicare a prețurilor.

În partea ce ține de controlul vamal, moratoriul se va aplica doar asupra controalelor ulterioare efectuate de către organele vamale. Moratoriul asupra posturilor fiscale care se creează de către organele fiscale se aplică până la 1 iunie 2020, cu posibilitatea prelungirii termenului acestuia.

Moratoriul nu se va aplica asupra controlului efectuat în cadrul urmăririi penale;  de Banca Națională a Moldovei; de Curtea de Conturi; de Comisia Naţională a Pieţei Financiare; de către organele responsabile de gestionarea sistemului public de asigurări sociale, în limita strict necesară şi în scopul verificării autenticității actelor ce confirmă stagiul de cotizare şi venitul asigurat, în temeiul cererii persoanelor care au solicitat stabilirea sau modificarea cuantumului pensiei;  la cererea persoanelor fizice şi juridice privind eliberarea/prelungirea licenţelor; la cererea consumatorilor;  în limita strict necesară pentru concretizarea cuantumului creanţelor statului, în cadrul procesului de insolvabilitate sau de lichidare a persoanelor fizice sau juridice care desfăşoară activitate de întreprinzător;  în legătură cu restituirea impozitelor, taxelor şi altor plăţi de la bugetul public naţional; în domeniul supravegherii de stat a sănătăţii publice; în domeniul respectării normelor antiincendiare.

Moratoriu nu se aplică nici în cazurile de constatare la faţa locului a faptului producerii unor accidente şi a circumstanțelor în care s-au produs acestea.

Share this Post!

Related post

0 Comment

Leave a Comment

Your email address will not be published.