Pacienții vor putea să facă programarea online la servicii medicale de înaltă performanță

Un sistem informaţional ce permite cetăţenilor să facă programări online la serviciile medicale de înaltă performanţă a fost lansat de Compania Națională de Asigurări în Medicină. Acesta va fi utilizat, până la finele anului, în regim pilot, de instituţiile medicale contractate de CNAM, precum şi de către cetăţeni, menționează AGORA.md.

Astfel, la accesarea sistemului informaţional, medicii vor putea să identifice persoana în baza de date a CNAM, să verifice dacă persoana are poliță de asigurare, iar în cazul pacientului asigurat – să completeze online biletul de trimitere la serviciile medicale de înaltă performanţă.

În acelaşi timp, prin intermediul sistemului sus-menţionat, va putea fi efectuată şi programarea în regim online la serviciile medicale respective, urmând linkul https://sirsm.cnam.gov.md.

Această procedură va putea fi înfăptuită de persoana căreia i-au fost prescrise serviciile medicale, iar în cazul în care pacientul nu utilizează computerul, programarea va fi făcută de medicul care a emis biletul de trimitere sau prin intermediul Centrului de apel INFO CNAM, la numărul de telefon 0 800 99999.

Pe perioada testării, pentru prescrierea serviciilor respective vor fi acceptate atât biletele de trimitere generate prin intermediul sistemului, cât şi Forma 027/e.

Lista serviciilor medicale de înaltă performanţă incluse în test cuprinde investigaţii precum diagnostic funcţional, imagistică medicală, investigaţii de radiodiagnostic, de diagnostic intraarticulare, endoscopie de diagnostic, examen audiologic, servicii medicale de profil oftalmologic, de anestezie.

Sistemul poate fi accesat de la computer sau de pe orice dispozitiv conectat la Internet, fără a fi necesară instalarea de aplicaţii sau programe suplimentare. Baza de date va fi actualizată în mod continuu cu informaţii despre serviciile medicale prescrise de medici, programările efectuate de aceştia şi de pacienţi, numărul şi volumul de servicii contractate şi executarea în timp real a serviciilor în conformitate cu contractul încheiat cu instituţia medicală. De asemenea, informaţiile stocate vor servi la elaborarea unor rapoarte de analiză.

Share this Post!

Related post

0 Comment

Leave a Comment

Your email address will not be published.