NASA în căutare de voluntari pentru a sta în pat timp de două luni

Agenţia Spaţială Americană (NASA) plăteşte voluntari dispuşi să stea în pat timp de două luni, la un centru special din oraşul german Koln, ca parte dintr-un studiu realizat în colaborare cu Agenţia Spaţială Europeană (ESA), asupra efectelor imponderabilităţii, transmite stiridinmoldova.md.

Deşi astfel de studii au mai fost realizate anterior, acesta – care îşi propune să analizeze în mod particular posibilele beneficii ale gravitaţiei artificiale asupra astronauţilor – este primul desfăşurat în colaborare de cele două agenţii.

Potrivit ESA, voluntarii trebuie să fie „persoane sănătoase cu vârste între 20 şi 45 de ani”.

„Cel mai important, aceştia trebuie să fie foarte motivaţi”, a precizat agenţia.

„Studiul ne permite să analizăm problema atrofiei musculare cauzate de imponderabilitate, dar şi alţi factori de stres precum radiaţia cosmică, izolarea şi restricţiile de spaţiu”, a spus Jennifer Ngo-Anh, lider de echipă în cadrul departamentului de cercetare al ESA.

Cercetătorii folosesc odihna constantă la pat ca mijloc de a simula pierderile de masă musculară şi osoasă aşa cum se întâmplă în absenţa gravitaţiei resimţite în spaţiu.

Astronauţii aflaţi pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS) fac aproximativ două ore şi jumătate de exerciţii în fiecare zi pentru a combate această problemă.

Cercetătorii cred însă că gravitaţia artificială ar putea ajuta la diminuarea efectelor.

Deşi voluntarii îşi vor petrece zilele şi nopţile stând în pat – activitate pentru care vor primi, se pare, 14.000 de lire sterline – studiul ar putea să nu fie cea mai odihnitoare experienţă pentru cei 24 de participanţi.

Cei 12 bărbaţi şi cele 12 femei vor sta la un unghi constant de şase grade, cu capul mai jos de linia orizontală, iar unul dintre umeri atingând în permanenţă patul.

În timpul experimentului, cercetătorii vor testa efectele diferitelor tehnici asupra corpului participanţilor.

Unii dintre aceşti vor experimenta gravitaţia artificială cu ajutorul unei centrifuge la German Aerospace Centre, care îi va învârti şi va stimula revenirea fluxului sanguin în picioare.

NASA avertizează că, deşi a petrece toată ziua în pat „ar putea suna grozav”, e posibil ca studiile să fie obositoare, iar „plictiseala ar putea interveni rapid”.

Participanţii pot fi vizitaţi de familie şi prieteni, dar agenţia îi avertizează: „Rutina zilnică – duşul, îmbrăcatul, servitul mesei, activităţile fizice – iau destul de mult timp atunci când nu poţi să stai în picioare în timp ce le faci”.

NASA încurajează participanţii „să îşi stabilească un obiectiv cum ar fi învăţarea unei limbi străine sau urmarea unui curs online” pentru a face timpul să treacă în mod productiv.

Share this Post!

Related post

0 Comment

Leave a Comment

Your email address will not be published.