Monica Babuc dezminte presa din trustul Platon-Țopa și vine cu o serie de precizări

Amintim că mai multe instituții afiliate PAS-PPDA au scris că, după anunțarea moratoriului asupra închiderii școlilor, ar fi fost stopată activitatea unor instituții de învățământ din țară. Monica Babuc dezminte aceste informații și vine cu o serie de precizări, transmite stiridinmoldova.md cu referire la today.md.

„În primul rând, autorii articolului fac confuzia între termenii „an calendaristic/bugetar” (ex. 2017) și „an de studii” (ex. 2017-2018). În 2017, până la anunțarea moratoriului, au fost închise 32 de instituții, 10 au fost transformate în filiale, iar 5 au fost raportate greșit de Soroca ca și cum ar fi închise, dar de fapt activează și în prezent”, a scris Monica Babuc, într/o postare pe Facebook.

Ministrul s-a referit și la procesul de reorganizare a instituțiilor de învățământ în filiale.

„Totodată, trebuie să ținem seama de procesul de reorganizare a instituțiilor de învățământ în filiale. Astfel, acestea își pierd statutul de persoană juridică, dar rămân să activeze în aceeași localitate, în aceeași clădire, cu cadrele didactice elevii pe care îl aveau și până atunci”, notează Monica Babuc.

Potrivit Monicăi Babuc, una din primele inițiative a noii conduceri a Ministerului Educației a fost instituirea unui moratoriu pe închiderea școlilor. De la anunțarea moratoriului și până în prezent au fost redeschise 3 școli (Școala Primară s. Țepilova, r. Soroca; Școala Primară s. Fârlădeni, r. Hâncești; Gimnaziul s. Onești, r. Strășeni).

Și într-un comunicat al Ministerului Educației se spune că, în anul 2017, până la instituirea moratoriului pe procesul de optmizare a școlilor, 10 instituții de învățământ au fost transformate în filiale. Acestia și-au pierdut statutul de persoană juridică, dar rămân să activeze în aceeași clădire, cu personalul și contingentul de elevi pe care îl aveau și până la organizare. Aceste instituții apar în rapoartele Ministeruui Finanțelor cu indicator minus, deoarece nu mai au raport financiar direct.

Share this Post!

Related post

0 Comment

Leave a Comment

Your email address will not be published.