Maia Sandu este acuzată de manipulare

Grigore Cobzac o acuză pe Maia Sandu de manipulare, când spune că acesta „merge în alegeri pe supărare”. Într-o reacție oferită pentru UNIMEDIA, Cobzac afirmă că nu are de gând să cedeze și va merge până la capăt.

Fostul membru PAS afirmă că cele menționate de lidera PAS este o găselniță demult epuizată.

„Eu am vorbit despre faptul că am fost denigrat. A vorbit afirmativ Igor Grosu la acest capitol și nu vorbeau despre asta sau despre asta. Când eu le-am reproșat chestiunea asta, ei au găsit o scrisoare care spun că a venit de undeva de la membri PAS.

Când eu am vorbit pe tema asta cu Mihai Popșoi, cui Maia Sandu i-a dat petiția să o examineze, el m-a invitat și mi-a spus că este o petiție. Prima întrebare care am pus-o a fost „Spune-mi te rog, care sunt ilegalitățile care mi se impută mie sau familiei mele?” Popoșoi: „Grigore, tu înțelegi că eu încă nu am citit ca lumea tot acolo, dar am înțeles că este vorba de un proces de judecată”. Și eu îl întreb pe dânsul, da cum crezi mătale, dacă un litigiu economic ajunge în judecată, asta e rău sau e bine? El a zis că „cred că e bine”” a povestit Grigore Cobzac pentru UNIMEDIA.

Fostul deputat spune că istoria a început în 2011, când familia Cobzac a cumpărat mai multe active ale unui SRL, aflat în insolvență.

„În 2011 s-a ruinat un agent economic din Trușeni. Au fost procurate niște active, minore, de aproximativ 100 de mii de lei. A fost judecată până la Curtea Supremă de Justiție. Este hotărâre irevocabilă. Au trecut 6 ani de zile. Foștii proprietari vin, acum, și nu aleg calea judecății, dar aleg petiție la PAS. […]Asta e manipulare curată. Ea vorbește așa (n.r. Maia Sandu)… nu este nimic acolo. Eu am discutat cu dânsa, acolo nu este nicio dovadă, nu este nimic. Dar vorbește despre asta. Ori ai dovezi și vorbești sau nu. Ea aruncă cam așa ceva ca și despre fata popii (n.r. povestire din popor). […] Asta a fost o găselniță a ei, după ce eu i-am acuzat că ei m-au denigrat. Și ei au căutat au răscolit și iaca o găsit. Că asta a fost mai demult. Eu credeam că e epuizat tot”, povestește candidatul la funcția de deputat în circumscripția Hîncești.

Totodată, Cobzac spune că nu s-a răzgândit și nu are de gând să se retragă din cursă, așa cum îi sugereaza Maia Sandu.

„Ține de onoarea și demnitatea mea. Deja nu este o decizie spontană. A fost o decizie de protest, iar acum este o decizie chibzuită. Nu refuz. Merg până pe 15 martie, până în ziua alegerilor”, a conchis acesta.

UNIMEDIA amintește că lidera PAS, Maia Sandu, l-a acuzat pe Grigore Cobzac că participă în alegerile parlamentare din Hîncești dintr-o simplă supărare. „Cobzac s-a mai supărat pe faptul că la un moment, când au venit niște petiții pe compania pe care o conduce familia lui, evident, noi a trebuit să-l chemăm și să cerem socoteală”, a declarat Sandu.

Share this Post!

Related post

0 Comment

Leave a Comment

Your email address will not be published.