Madonna la cei 61 de ani a avut o petrecere aniversară de neuitat

Madonna a împlinit 61 de ani pe 16 august, însă a demonstrat încă o dată că petrecerile ei sunt memorabile, transmite stiridinmoldova.md.

Vedeta a postat de ziua ei un video alături de copiii ei, David și Mercy, în timpul repetițiilor pentru turneu, menționând în descriere că este „dansul de aniversare”.

Ulterior, Madonna a postat și o imagine de la petrecere, „Madame X s-a distrat prea mult la petrecerea ei aniversară aseară. Mulțumesc tuturor”, a scris aceasta, indicând astfel cât de bine s-au distrat invitații.

Se pare că de la petrecere nu au lipsit pizza, gogoșile, precum și shot-urile date chiar pe ringul de dans.

Madonna se pregătește într-un nou turneu în septembrie, însă recent ea a dezvăluit că încearcă să petreacă cât mai mult timp cu copiii ei.

„Dacă am repetiții ei vin să mă vadă. Copiii mei vin să mă vadă când sunt acasă, apoi ma întorc la lucru. Încerc de fiecare dată să mănânc cât mai des cu ei.”

Artista e explicat pentru New York Times că nu își face griji pentru faptul că îmbătrânește. „Cred că te gândești prea mult la îmbătrânire. Cred că te gândești prea mult la vârstă. Ar trebui să te oprești. Oprește-te din gândit, trăiește-ți viața și nu te lăsa influențat de societatea care încearcă să te simți într-un anumit fel pentru vârsta pe care o ai sau să îți spună ce ar trebui să faci”, a declarat Madonna.

Share this Post!

Related post

0 Comment

Leave a Comment

Your email address will not be published.