ÎNTÂLNIRE: Președintele AP OSCE cu Vlad Plahotniuc

Partidul Democrat este cel mai interesat de desfășurarea unui scrutin corect în data de 24 februarie, deoarece crește în sondaje și își dorește ca această dinamică pozitivă să fie confirmată la vot. Liderul formațiunii, Vlad Plahotniuc, a făcut această declarație în cadrul unei întrevederi cu președintele Adunării Parlamentare a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa, George Tsereteli .

În cadrul aceleiași întrevederi, Vlad Plahotniuc i-a comunicat lui George Tsereteli că PDM a făcut un apel public către toți concurenții electorali pentru o campanie electorală curată.

În cadrul discuțiilor, liderul PDM a prezentat pe scurt evoluțiile din Moldova în ultimii 10 ani de zile, rezultatele guvernării, precum și viziunea de viitor a partidului. Liderul democrat a explicat situația dificilă a Moldovei în urmă cu 3 ani și a vorbit despre felul în care guvernarea Partidului Democrat a reușit să depășească provocările socio-economice și să dezvolte țara.

Vlad Plahotniuc a punctat și progresele în dosarul transnistrean, subliniind că dialogul continuă și se caută în continuare soluții pentru creșterea încrederii între cele două maluri ale Nistrului.

La rândul său, președintele AP a OSCE a apreciat evoluțiile pe subiectul transnistrean și a exprimat dorința ca atât campania electorală din Moldova, cât și alegerile să se desfășoare într-un mod corect, fără încălcări ale legii. George Tsereteli a subliniat faptul că Moldova are nevoie în continuare de stabilitate.

Share this Post!

Related post

0 Comment