Igor Dodon susține că doar o conducere la fel de responsabilă ca cea pe care o avem acum va fi în stare să mărească în continuare pensiile și salariile

Responsabilitatea este condiția fundamentală pentru crearea unui stat cu o economie puternică și o politică socială echitabilă. De această părere este președintele țării, Igor Dodon. Șeful statului spune că anume responsabilitatea a ajutat țara noastră în lupta cu pandemia.

„În aceste condiții impuse de COVID-19, consider că am făcut tot posibilul, cu resursele pe care le aveam, să menținem din start o rată redusă a infectărilor, să depășim cu succes primul val al îmbolnăvirilor, pentru a-i oferi sistemului medical suficient timp să se mobilizeze și să gestioneze cât mai eficient situația.

Mai mult decât atât, în pofida unei crize de talie mondială, noi am reușit să oferim sprijin mediului de afaceri, să asigurăm plata pensiilor și salariilor, să identificăm noi surse de remunerare a medicilor, să ajutăm agricultorii și exportatorii și să ținem economia țării pe linia de plutire. Consider că responsabilitatea este cuvântul-cheie care a caracterizat guvernarea țării din toamna anului 2019 încoace și sunt convins că de responsabilitate maximă, de efort și dedicație va fi nevoie și de acum înainte, încă mulți ani, pentru a dezvolta Moldova așa cum ne dorim cu toții”, spune șeful statului.

Totodată, Igor Dodon este convins că „ doar o conducere la fel de responsabilă ca cea pe care o avem acum va fi în stare să mărească în continuare pensiile și salariile, inclusiv să dubleze remunerarea medicilor și a altor categorii profesionale, să mențină ordinea publică, să evite clivajele sociale, să modernizeze infrastructura drumurilor, să promoveze exporturile”.

„Statul mai are o sarcină la fel de importantă – pregătirea unei noi generații de specialiști, în conformitate cu cerințele economiei moderne. În viitorul apropiat, noi vom avea nevoie de o nouă generație de medici, ingineri, agronomi, arhitecți, specialiști IT, care cunosc tehnologiile moderne și care sunt capabili să lucreze pe diferite platforme, în țară și în străinătate. Chiar și persoanele în plină forță de muncă au nevoie de susținerea statului pentru a obține noi cunoștințe.

Iată de ce sunt ferm convins că responsabilitatea este condiția fundamentală pentru crearea unui stat cu o economie puternica și o politică socială echitabila, iar fără conducători responsabili și profesioniști nimic nu poate fi realizat”, a conchis președintele.

Share this Post!

Related post

0 Comment

Leave a Comment

Your email address will not be published.