Gaburici: În două săptămâni vor începe lucrările de reparație a celor 2600 de kilometri de drum, din cadrul proiectului „Drumuri bune 2”

În două săptămâni vor începe lucrările de reparație a celor 2600 de kilometri de drum, din cadrul proiectului „Drumuri bune 2”. Anunţul a fost făcut de ministrul Economiei şi Infrastructurii Chiril Gaburici astăzi în cadrul şedinţei de guvern unde premierul Pavel Filip a solicitat o informaţie privind stadiul de implementare a programului, transmite stiridinmoldova.md cu referire la publika.md.

Ministrul Economiei şi Infrastructurii a declarat că în acest sens sunt deja semnate două contracte, iar în perioada următoare procedura licitaţiilor va fi încheiată.

„Avem o întârziere, domnule prim-ministru, şi întârzierea vine şi din faptul că informaţia pe care am preluat-o de la autorităţile publice locale în această primăvară a fost exagerat de mare”, a spus ministrul Economiei şi Infrastructurii, Chiril Gaburici.

Totodată, premierul Pavel Filip a precizat că lucrările de reparaţie a drumurile în cadrul programului Drumuri Bune au fost făcute calitativ şi niciun tronson nu a avut de suferit în urma ploilor puternice din ultima perioadă.

„M-am bucurat să văd că niciun drum de fapt, care a fost construit sau reparat din pragramul Drumuri Bune anul trecut încă nu a avut de suferit şi nu a fost defectat. Cred că este pentru prima dată când reparăm drumurile şi după iarnă ieşim cu drumurile bune, calitative” a spus prim-ministrul, Pavel Filip.

De asemenea, prim-ministrul a cerut Ministerului Economiei şi Administraţiei de Stat a Drumurilor să fie identificate mai multe instrumente de monitorizare a calităţii drumurilor reparate de administraţiile publice locale.

„Să identificăm totuşi această modalitate de supraveghere a calităţii acestor drumuri care sunt construite din Fondul Rutier dar de APL, pentru că oamenii nu fac diferenţa cine a construit sau a reparat un drum sau altul. 1 Răspunderea o duce până la urmă guvernul”, a spus prim-ministrul, Pavel Filip.

În 2018 prin programul național „Drumuri bune pentru Moldova” au fost reabilitaţi 1600 de kilometri, iar investiţiile au depăşit 1,6 miliarde de lei. Programul a fost lansat de Guvern, la iniţiativa preşedintelui Partidului Democrat din Moldova, Vlad Plahotniuc. În acest an, în cadrul programului vor fi reparați cu o mie de kilometri de drum mai mult decât anul trecut.

Share this Post!

Related post

0 Comment

Leave a Comment

Your email address will not be published.