FMI a aprobat ultima tranșă de bani pentru Republica Moldova

Consiliul de directori al Fondului Monetar Internațional, în cadrul ședinței din 11 martie,  a aprobat ultima tranșă din actualul program de finanțare în sumă de 20 de milioane de dolari.

Anunțul a fost făcut de premierul Ion Chicu pe Facebook.

„Stimați Prieteni, Vești bune pentru acest final de zi!

Boardul de directori FMI a acordat votul/suportul pentru finalizarea cu succes a programului cu țara noastră, astfel confirmînd realizarea agendei de reforme în domeniul finanțelor publice și sectorului financiar bancar.

Negocierile purtate de noi cu echipa FMI pe parcursul lunii februarie 2020 și îndeplinirea angajamentelor asumate, ne-au permis să încheiem cu succes programul existent și să punem bazele pentru un nou program. Urmare a acestei decizii, țara va beneficia în următoarele zile și de un suport financiar consistent.

Aduc mulțumiri tuturor colegilor, care pe parcursul implementării acestui program și-au adus aportul la obținerea acestui succes!

Meritul principal, însă, este al întregii țări, fapt pentru care trebuie să fim mândri cu toții!” , a scris Ion Chicu.

Totodată, într-un comunicat de presă al FMI se arată că reformele implementate au reabilitat sistemul bancar, dar sunt necesare în continuare politici prudente și bine coordonate pentru a proteja progresele realizate. De asemenea, sunt necesare reforme instituționale, pentru o creștere mai rapidă, durabilă și incluzivă, se mai spune în mesajul FMI.

Odată cu finalizarea celui de-al șaselea și ultim raport privind performanța economică a Moldovei, în cadrul Acordului cu FMI, țara noastră va primi o tranșă de aproximativ 20 de milioane de dolari. Suma totală a finanțărilor pentru Moldov se ridică la 178,7 milioane de dolari.

Share this Post!

Related post

0 Comment

Leave a Comment

Your email address will not be published.