Cetățenii vor fi scutiți de plata datoriei pentru miliardul furat. Guvernul va aviza proiectul propus de Dodon

Guvernul Republicii Moldova a avizat, în ședința de miercuri, 26 februarie, inițiativa prezidențială prin care se propune scutirea cetățenilor de plata datoriei pentru miliardul furat din sistemul bancar.

Ministrul Finanțelor, Sergiu Pușcuță, a explicat că modificările vizează schimbarea, începând cu anul 2019, a modalității de repartizare a profitului BNM disponibil pentru distribuire. Astfel, se propune ca în cazul în care capitalul statutar constituie mai puțin de 4% din totalul obligațiunilor monetare ale BNM, profitul disponibil pentru distribuire va fi alocat în întregime pentru majorarea capitalului statutar.

În cazul în care capitalul statutar constituie de la 4 până la 10%, 50 la sută din profitul pentru distribuire va fi alocat la majorarea capitalului statutar, iar alte 50% din profit disponibil va fi transferat la venitul bugetului de stat.

În cazul în care capitalul statutar constituie mai mult de 10%  din totalul obligațiunilor monetare ale BNM, profitul disponibil pentru distribuire va fi transferat în întregime la venitul bugetului de stat.

”Proiectul de lege va diminua presiunea financiară la bugetul de stat pe termen mediu și lung ca urmare a deservirii obligațiunilor de stat emise în 2016 cu suma profitului disponibil pentru distribuire BNM”, a declarat ministrul.

Proiectul a fost supus expertizării și avizării de către autoritățile interesate, inclusiv a fost discutat cu FMI.

Președintele țării, Igor Dodon, a anunțat, despre lansarea unei inițiative prezidențială care să scoată povara fiscală de pe umerii cetățenilor pentru compensarea ”furtului miliardului” din sistemul bancar din Moldova.

”Am ieșit cu inițiativa prezidențială pentru a găsi o modalitate ca sumele puse pe spatele cetățenilor să le reducem sau să le excludem. Am găsit soluția să reducem această povară cu 5-6 miliarde de lei”, a declarat Dodon.

Proiectul de lege urmează să fie votat de Parlament.

Share this Post!

Related post

0 Comment

Leave a Comment

Your email address will not be published.