Cauza dușmănirii dintre moldoveni și munteni pe timpul lui Ștefan cel Mare

În ciuda promovării unei imagini a unităţii lumii medievale româneşti, Moldova şi Ţara Românească au avut momente de maximă încordare militară şi politică. De altfel, cel mai crunt episod a avut loc în timpul lui Ştefan cel Mare, atunci când domnitorul moldovean a invadat şi a prădat crunt Valahia.

În mentalul colectiv, şi datorită operelor de popularizare naţionaliste din perioada comunistă. muntenii şi moldovenii s-au înţeles de minune în evul mediu, având tradiţii asemănătoare şi acelaşi grai. Mai mult decât atât se vorbea de o unitate medievală românească. În realitate, Moldova şi Ţara Românească au avut mult timp relaţii încordate, ba chiar s-au şi războit de-a binelea. Făceau parte din alianţe diferite şi de multe ori aveau interese diferite. Cel mai încordat episod din relaţiile moldo-muntene a avut loc în timpul lui Ştefan cel Mare. Voievodul moldovean a fost un adevărat coşmar al muntenilor, invadând Valahia şi trecând-o prin foc şi sabie. Sunt şi cei care spun că ar fi şi stăpânit-o o perioadă visând la o expansiune a stăpânirii sale.

CHILIA, UN MĂR AL DISCORDIEI

Atunci când Ştefan cel Mare lua tronul Moldovei în anul 1457, istoricul relaţiei dintre moldoveni şi munteni era presărat de momente tensionate, dar şi de împăcări temporare. Având în vedere că Vlad Ţepeş, domnul Ţării Româneşti îl ajutase pe Ştefan să ia tronul, oferindu-i trupe să lupte cu Petru Aron, unchiul său, cel care îi ucisese tatăl la Răuseni. Prietenia dintre Vlad Ţepeş şi tânărul voievod Ştefan era promiţătoare pentru relaţiile dintre cele două ţări. Prietenia nu a ţinut mult. Ştefan a prestat jurământ regelui polonez Cazimir al IV lea, la Overchelăuţi, un aliat al otomanilor şi implicit un duşman al lui Vlad Ţepeş. La rândul său, Ţepeş intră în alianţă cu regatul maghiar, un duşman cunoscut al polonezilor şi moldovenilor. Din acel moment, totul s-a schimbat, iar starea conflictuală a apărut între cele două Principate. ”Restabilirea legăturii cu Polonia însemna implicit îndepărtarea de Ungaria si Tara Românească”, preciza istoricul Şerban Papcostea.

În anul 1460, Vlad Ţepeş se pregăteşte să se apere de o invazie moldovenească şi stabileşte un sistem de alianţe cu secuii şi saşii. În anul următor, Vlad Ţepeş pradă teritoriul moldovenesc până la cetatea Albă, afectând grav comerţul principatului Moldova. Drept răspuns, în 1462 Ştefan cel Mare a încercat să prade Ţara Românească profitând de invazia otomană la nord de Dunăre în Muntenia. “Pe când oastea islamică nu-si potolise încă setea s-a văzut o ceată numeroasă de osteni ghiauri. Deoarece Vlad Tepeş se afla în dusmănie veche cu domnul Moldovei, acesta socotind sosirea victorioasă a sultanului un bun prilej, se pregătise să devasteze Ţara Românească. De aceea, aflând aceasta, el a trimis ceata aceea de nelegiuiţi ca să oprească trecerea moldoveanului”, preciza Kemal Paşa.

Războiul a izbucnit de-a binelea odată cu pretenţiile moldoveneşti asupra Chiliei, cetatea de la gurile Dunării, un important punct strategic şi economic. Ea se afla în stăpânirea muntenilor, oferită din timpul lui Iancu de Hunedoara, spre păstrare, acestora.  Este fără de tăgadă, aşa cum arată cronicile otomane, că muntenii cu moldovenii se aflau la cuţite. Însă între 1462 şi 1465, Ştefan cel Mare asediază Chilia şi o cucereşte la al doilea asediu. Specialiştii spun că voievodul moldovean a cucerit Chilia din raţiuni politice şi economice, mai ales pentru a preveni căderea acesteia în mâinile turcilor.

 INVAZIA ÎN ŢARA ROMÂNEASCĂ ŞI PRĂPĂDUL FĂCUT DE MOLDOVENI ÎN VALAHIA

Odată cu ocuparea Chiliei de către moldovenii lui Ştefan cel Mare a început războiul cu Ţara Românească. După înscăunarea lui Radu cel Frumos, în locul lui Vlad Ţepeş, cu sprijinul turcilor, voievodul muntean decide să răzbune atacul asupra Chiliei. În 1469, împreună cu turcii din Dobrogea, armata valahă atacă Moldova şi încearcă să recucerească Chilia. A fost însă rapid respins de armata moldoveană. La rândul său, Ştefan cel Mare şi-a aruncat războinicii asupra Valahiei. Moldovenii au intrat în Ţara Românească şi au făcut prăpăd, jefuind un teritoriu impresionat din Ialomiţa de astăzi.

Au incendiat inclusiv o cetate şi un oraş.

Deşi armata moldoveană se dovedise a fi net superioară, muntenii şi-au mai încercat o dată norocul. Radu cel Frumos atacă în 1471, Moldova, tot cu ajutor turcesc. Pe 7 martie, este însă zdrobit de moldoveni. Represaliile declanşate de Ştefan cel Mare nu s-au lăsat mult timp aşteptate. Voievodul moldovean a atacat şi a trecut prin foc şi sabie Ţara Românească. De altfel, Ştefan cel Mare încă din 1470 a devastat şi a ars din temelie Brăila, unde se spune că a făcut un măcel cumplit. Apoi cucereşte şi jefuieşte Târgul de Floci, un important punct economic al Ţării Româneşti. Magnitudinea atacului moldovenesc din 1471 este însă fără precedent. Oştile Moldovei se întorc pline de prăzi, iar în urmă rămân munţi de cadavre.

”Au ucis dintre dânşii mulţime mare. Şi toate steagurile lui au fost luate şi schiptrul cel mare al lui Radul voievod a fost luat. Şi mulţi viteji au fost prinşi atunci, care au şi fost tăiaţi. A lăsat vii numai pe doi boieri mari, Mircea comis şi Stan logofăt”, arată cronicile.

În 1473, Ştefan cel Mare se întoarce în Ţara Românească, tot cu război. De această dată, vrea să-l înlocuiască pe Radu cel Frumos cu Laiotă Basarab, un om credincios lui şi neînchinat turcilor.  Cu această ocazie, moldovenii au atacat Râmnicul Sărat şi Buzăul. În calea lor, la Vodna, au ieşit oştirile munteneşti, dar sunt din nou învinse clar de luptătorii moldoveni. Moldovenii şi-au continuat marşul victorios şi au prădat Valahia până la cetatea Dâmboviţei, care a fost şi ea ocupată de Ştefan cel Mare. Mai mult decât atât, voievodul moldovean respinge o armată de 13.000 de turci care au trecut Dunărea în ajutorul lui Radu cel Frumos, iar pe 2.300 dintre aceştia îi trage în ţeapă. Până în 1474, Ştefan s-a luptat în Muntenia pentru a-l ţine pe tron pe Laiotă Basarab. În cele din urmă, şi Laiotă trece în tabăra turcilor, iar Şefan cel Mare reia incursiunile devastatoare în Valahia. În 1475, muntenii atacă Moldova ca aliaţi ai turcilor, dar sunt învinşi alături de suzeranii lor la Vaslui, în celebra bătălie. În anul 1484, este consemnată ultima mare invazie a lui Ştefan cel Mare în Ţara Românească. „Ştefan vodă au prădatu şi au arsu toată Ţara Muntenească”, se arată în cronici.

 DE CE S-AU DUŞMĂNIT MOLDOVENII CU MUNTENII

Moldova şi Ţara Românească au făcut parte o bună perioadă din sisteme de alianţe diferite. De altfel, între moldoveni şi unguri, suzerani cu tradiţie ai muntenilor, a fost mereu zâzanie. Moldova era aliata şi vasala Poloniei în timp ce Ţara Românească era aliata şi vasala Ungariei. La un moment dat, este drept cele două Principate au devenit vasale ale Imperiului Otoman. În anul 1395, atunci când este pomenită Valahia pentru prima dată, de cancelaria domnească din Moldova, muntenii sunt trecuţi la categoria duşmanilor. ”vom fi credincioşi şi vom sta alături lor împotriva craiului Ungariei, a voievodului Basarabiei, a turcilor şi tătarilor”, se arată în document.

 Mircea cel Bătrân a invadat la rândul său Moldova, l-a detronat pe Iuga şi l-a urcat pe tron, pe Alexandru cel Bun. A fost o perioadă de linişte între cele două principate. Cât despre epoca lui Ştefan cel Mare, Letopiseţul Cantacuzinesc sugerează că domnitorul Moldovei ar fi stăpânit o perioadă şi Ţara Românească. Nu se ştie în ce context şi dacă se referea la faptul că urca pe tron favoriţii sau că era o stăpânire efectivă. Nu există dovezi care să ateste însă acest lucru.

Share this Post!

Related post

0 Comment

Leave a Comment

Your email address will not be published.