Anunț IMPORTANT, făcut de Igor Dodon: Guvernul vine cu primul set de acțiuni în susținerea economiei

“Păstrarea locurilor de muncă, motivarea suplimentară a agenților economici în condițiile crizei este o prioritate pentru Guvernare”. Despre aceasta a anunțat șeful statului, Igor Dodon, în această dimineață pe pagina sa de Facebook. Totodată, președintele a publicat măsurile de susținere a businessului pe timp de criză. Acestea au fost agreate după întrevederea dintre premierul Ion Chicu și reprezentanții businessului din Moldova.

Setul de măsuri:

– amânarea achitării impozitului pe venitul din activitatea de întreprinzător aferent primului trimestru al anului 2020, pentru perioada de până la data de 25 iunie 2020;

– amânarea până la 25 aprilie 2020 a declarării și achitării impozitului pe venit pentru anul 2019 de către (1) întreprinzătorii individuali sau gospodăriile ţărănești (de fermier), neplătitori de TVA, cu până la 3 salariați și de către (2) agenții economici subiecți ai sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii (regimul IVAO);

– reducerea cotei TVA de la 20% la 15% pentru sectorul HORECA, începând cu 1 mai 2020;

– introducerea moratoriului asupra tuturor controalelor de stat până la data de 1 iunie 2020. În caz de extindere a Stării de urgență, acest termen va fi prelungit;

– prelungirea cu 30 de zile a termenului de examinare a cazurilor de încălcare a legislației fiscale și vamale sau de examinare a contestațiilor fiscale și vamale care a survenit în perioada stării de urgențe declarate;

– suspendarea pe perioada stării de urgențe declarate, a vizitelor fiscale;

– anularea obligativității efectuării auditului obligatoriu al situaților financiare individuale pentru anul 2019, cu excepția entităților de interes public;

– oferirea posibilității băncilor comerciale de a reeșalona creditele ipotecare pentru persoanele fizice;

– măsuri adiționale de stimulare a băncilor comerciale pentru a oferi credite economiei și cetățenilor la condiții mai avantajoase, inclusiv prin revederea spre diminuare a ratei de bază;

– utilizarea resurselor creditare atrase de guvern (prin recreditare) de la IFI pentru suport financiar businessului mic și mijlociu;

– majorarea cuantumului compensației din bugetul de stat a beneficiarilor de credite Prima Casă.

– majorarea cu 150 mln. lei (prin rectificarea bugetului) a Fondului de Intervenție a Guvernului, pentru oferirea unor garanții pentru creditarea bancară a unor entități economice strategice, în caz de necesitate (mecanism similar fondului de garantare oferit de Guvern prin programul prima Casă).

Share this Post!

Related post

0 Comment

Leave a Comment

Your email address will not be published.