Alocațiile din bugetul de stat vor crește considerabil

Anul acesta, din bugetul de stat vor fi alocați mai mulți bani pentru protecția socială, învățământ, ocrotirea sănătății, drumuri, ordine publică și securitate, servicii în domeniul economiei. Potrivit Bugetului de Stat – 2020 pe înțelesul tuturor, publicat astăzi de Ministerul Finanțelor, alocațiile din bugetul de stat vor crește considerabil, iar în unele sectoare cu peste 30 la sută.

Astfel, pentru protecția socială vor fi alocați cu aproape 1,8 miliarde de lei sau cu 7,6% mai mult comparativ cu anul trecut. Cheltuielile totale pentru acest domeniu vor depăși 25,5 miliarde de lei.

În învățământ cheltuielile vor crește cu mai mult de un miliard de lei sau cu 8,5%. Alocațiile totale pentru învățământ vor depăși 13 miliarde de lei. Cheltuielile pentru educație ce revin unui locuitor din țară vor constitui 3923 de lei față de 3153 de lei, anul trecut.

În acest an, alocațiile pentru ocrotirea sănătății vor crește cu 9,6% sau cu aproape 881 de milioane de lei. Cheltuielile totale pentru ocrotirea sănătății, în 2020, ajung la peste 10 miliarde de lei. Cheltuielile pentru sănătate și servicii medicale pe cap de locuitor vor constitui aproape 2834 de lei, comparativ cu 2574 de lei, în 2019.

Pentru drumuri din bugetul de stat vor fi alocați aproape 6,05 miliarde de lei sau cu peste 2,07 miliarde de lei mai mult față de anul trecut. În urmă cu 10 ani, pentru drumuri s-au alocat doar 1,2 miliarde de lei, de 5 ori mai puțin decât în 2020.

Alocațiile pentru servicii în domeniul economiei vor crește cu 30,9% sau cu peste 2,4 miliarde de lei. Pentru ordinea publică și securitate cheltuielile vor crește cu peste 718 milioane de lei sau cu 15,8 la sută.

Share this Post!

Related post

0 Comment

Leave a Comment

Your email address will not be published.