Al patrulea câștigător din cadrul campaniei „milionar în pași a fost desemnat”

Pe 4 decembrie a fost desemnat cel de-al patrulea câștigător din cadrul campaniei Milionar în Pași, organizată de Loteria Națională, în parteneriat cu Garmin Moldova. Acesta a fost desemnat prin intermediul softului de extragere aleatorie al Loteriei Naționale. Astfel, în posesia unei brățări inteligente a intrat Constantin Levco.

Menționăm că postarea ce i-a purtat noroc, lui Constantin, a fost făcută de acesta în data de 26 noiembrie, pe grupul deschis Run Moldova, iar numărul de pași făcuți de el în acea zi era de 15 524.

Bărbatul a reușit să-și ridice deja premiul – brățara Garmin Vivosmart 4, care îi va fi de folos, ulterior, în activitățile sale sportive.

Constantin este cunoscut, printre participanții campaniei Milionar în Pași, datorită postărilor sale cu peste 20 de mii de pași zilnici. Adică, echivalentul unei distanțe de peste 16 km. Modul activ de viață este unul reprezentativ pentru acesta.

Până în prezent, toți participanții campaniei Milionar în Pași au reușit să acumuleze, împreună, peste 7 Milioane de pași, prin intermediul postării screenshoturilor cu activitatea lor sportivă, pe paginile lor personale de Facebook și Instagram, sau pe grupurile deschise de pe Facebook.

Campania Milionar în Pași se va încheia pe data de 11 decembrie, atunci când va fi desemnat ultimul câștigător. Acesta va ridica premiul mare pe care îl pune la bătaie partenerul proiectului, Garmin Moldova. Este vorba despre un smartwatch multisport – Garmin Fenix 5. Extragerea va fi postată în format video, ca de obicei, pe pagina de Facebook a campaniei.

Cu ocazia încheierii proiectului, conceput să fie unul social și care să “instige” la mai multă mișcare și să promoveze modul activ de viață printre locuitorii Republicii Moldova, Loteria Națională, în parteneriat cu Run Moldova și Iulian Bercu, vor organiza o cursă de distanță scurtă în care vor putea participa toți doritorii. Obiectivul este ca, împreună, să acumulăm încă 1 Milion de pași timp de o oră și să demonstrăm, astfel, că modul activ de viață nu este un moft sau un lux, ci o necesitate și chiar o plăcere. Detalii despre eveniment vor fi publicate, în curând, pe pagina de Facebook a campaniei Milionar în Pași.

Share this Post!

Related post

0 Comment

Leave a Comment

Your email address will not be published.