Află care laboratoare private pot face teste pentru depistarea COVID-19

Testele pentru depistarea coronavirusului efectuate de câteva laboratoare private din Chișinău sunt la moment recunoscute de Ministerul Sănătății. Acestea au modificat metoda de colectare a probelor, care este aceeași ca și cea utilizată de ANSP și recomandată de OMS. 

Ministrul Sănătății, Viorica Dumbrăveanu, a declarat că anterior rezultatele testelor efectuate în laboratoarele private nu erau recunoscute, pentru că ele se făceau în baza probelor recoltate din sânge. În prezent, acestea fac testele pentru depistarea COVID-19 în baza probelor recoltate din materialul biologic nazo-faringian.

”A fost modificată metoda de colectare a probelor și este aceeași metodă folosită de ANSP în baza probei de lavaj. Această metodă a fost coordonată cu ANSP. Au fost corelate și avizate toate protocoalele. La moment, testele care se fac în laboratoarele private sunt veridice și conforme recomandărilor OMS”, a declarat ministrul.

Dumbrăveanu a anunțat că, în curând, urmează să fie deschise mai multe laboratoare virusologice, unde vor fi efectuate testele de depistare și confirmare a coronavirusului.

Share this Post!

Related post

0 Comment

Leave a Comment

Your email address will not be published.